Cum tratăm gonartroza nechirurgical

Tematică: Abfkt. Centrul LITherapy® | Bucureștii Noi Cornelia Aiftodoaiei, specializare Asistent BFKT. Școala Postliceală Regina Elisabeta.

Cum tratăm gonartroza nechirurgical

Ce este gonartroza?

Gonartroza este o afecţiune cronică a genunchiului, invalidantă, cu evoluţie progresivă prin care cartilajul articular se degradează progresiv cu apariţia durerii şi limitarea mobilităţii.
Gonartroza este o problemă de sănătate importantă ce afectează peste 60% dintre persoanele trecute de 65 de ani. Netratată, poate produce dezaxări ale membrelor inferioare şi chiar invaliditate.

Cauzele aparitiei gonartrozei

Factorii principali ce duc la apariţia gonartrozei sunt vârsta înaintată şi anumite boli inflamatorii, însă aceasta poate fi cauzată şi de:
• Factorii genetici – apare la persoanele în a căror familie există predispoziţie la articulaţii slăbite;
• Vȃrstă şi sex – riscul de a dezvolta gonartroza creşte proporţional cu vârsta şi, deşi este mai frecvenţă la femei, gonartroza debutează la bărbaţi datorită suprasolicitării articulaţiilor;
• Traumatisme nevindecate – o fractură la nivelul genunchiului afectează cartilajul articular şi creşte riscul de apariţie al gonartrozei;
• Obezitate – datorită surplusului de greutate, genunchiul este supus unui “stress” mai mare, iar cartilajul articular se va degrada mai rapid.

Simptome ale gonartrozei

În cazul gonartrozei durerea de genunchi este principalul simptom al bolii. Aceasta poate să iradieze la nivelul coapsei, dar şi la nivelul gambei. Alte simptome ce pot anunţa apariţia gonartrozei sunt:

  • Trosnetul – atunci când solicitat fiind, genunchiul va trosni, mai ales la mişcările de îndoire şi îndreptare;
  • Rigiditatea – netratată gonartroza duce la umflarea şi rigiditatea genunchiului, scăzându-i mobilitatea;
  • Şchiopătatul – apare datorită rigidităţii şi durerii ca mijloc de protecţie a genunchiului.

Diagnosticul gonatrozei

Pentru diagnosticarea gonartrozei medicul va efectua un examen clinic complet, evaluând mobilitatea genunchiului şi axarea membrului inferior.
Pentru confirmarea diagnosticului medicul va solicita efectuarea unei radiografii a genunchiului pentru a vedea dacă există modificări ale articulaţiei sau dacă există malformaţii congenitale.

În vederea confirmării diagnosticului sau în cazul în care gonartroza este într-un stadiu avansat, medicul poate recurge la examinarea genunchiului cu ajutorul computerului tomograf, sau a rezonanţei magnetice (RMN). Acestea vor oferi o imagine completă a structurii genunchiului afectat şi astfel medicul poate prescrie tratamentul gonartrozei prin proceduri nechirurgicale sau în stadii avansate chiar chirurgical.

Tratamentul nechirurgical pentru gonartroză

Există în present o serie de procedure nechirurgicale de tratament ce permit pacienților cu gonartroză să trateze această afecțiune, respectiv să amelioreze sau chiar să elimine durerile și să-și recapete mobilitatea articulară, prevenind avansarea afecțiunii și evitând astfel intervenția chirurgicală.

Tratament cu ajutorul Proiectorului cu Termoterapie & Inflaroșu

Proiectorul cu 5 bile din ceramică de turmaniu emite raze inflaroșii de undă lungă și acționează astfel foarte eficient asupra acestei afecțiuni.

La încălzire cu ajutorul proiectorului extern organismul răspunde prin activarea circulației sangvine, o ușoară vasodilatație și o creștere a microvascularizării în zona articulației afectate, cee ace va conduce la refacerea tesuturilor cartilajinoase din aceasta.

Cu ajutorul proiectorului se poate acționa pozitiv asupra unui șir de afecțiuni incluzând Gonartroza si afectiuni ale genunchiului

Funcțiile proiectorului sunt:

 Stimularea circulației sangvine;

 Reducerea durerilor prin efectul anti-algic;

 Reducerea întinderilor musculare;

 Reducerea rigidității articulațiilor.

Proiectorul cu 5 bile poziționat pe genunchi și în părțile laterale ale genunchiului tratează afecțiunile acestuia. Tratamenul cu acest proiector va dura 30/55 minute la o temperatură de 55-60oC.

 

Tratament FizioElectroterapie

FizioElectroterapie cu ventuze , curenți Al-Tens (frecvență joasă)

Ventuze cu un curent de frecvență joasă pentru aplicare pe musculatura adiacentă genunchiului afectat.
Ventuzele produc un current cu denumire de Al-tens care ameliorează în mod eficient durerea și mioatrofia prin stimulare cu curenți de  frecvență joasă.

 

Kinetoterapia/Gimnastică Medicală de Recuperare

Un kinetoterapeut poate ajuta pacientul prin stabilirea unui program de exerciţii de stretching şi de tonifiere a musculaturii coapsei, ce scad uzura cartilajului articular şi pot contribui la o mai bună mobilitate şi stabilitate a genunchiului;

Medicație Suport pe baza de substanță activă naturală

  • Glucozamină & Boswellia (Nutrilite);
  • Vitamina C Plus (Nutrilite).

Clorhidratul de glucozamină (100% organic) este substanța activă naturală ce hrănește toate țesuturile cartilajinoase, prevenind deteriorarea acestora

Boswellia (100% organic) este o substanță active natural cu efect anti-inflamator și analgezic.

Acest tratament trebuie efectuat pe parcursul a 4 luni, cu repetare la interval de 12 luni, timp de 2 ani și apoi trebuie păstrată o doză de intreținere pe tot restul vieții. Sportivii ce-și suprasolicită articulațiile folosesc în permanență astfel de tratamente.

Vitamina C Plus

Odată cu vârsta, organismul nu mai secretă colagen în aceeași măsură ca în tinerețe. Țesuturile cartilaginoase, tendoanele și ligamentele sunt formate din fibre de colagen. De aceea, cu vârsta toate acestea se deteriorează. Dacă însă luăm vitamina C (100% organică) primăvara și toamna stimulăm organismal să secrete mai mult colagen și în felul acesta prevenim deteriorarea acestor țesuturi.

 

Scăderea în greutate

Pentru fiecare kg adăugat la greutatea corpului, genunchiul resimte 3 kg de presiune în plus. Crescând greutatea corpului cu 5 kg, presiunea pe genunchi creşte cu 15 kg, astfel crescând şi şansele de a dezvolta gonartroza. Pentru persoanele supraponderale sau obeze, pierderea în greutate va reduce semnificativ presiunea exercitată la nivelul genunchilor, astfel simptomele sunt atenuate iar progresia bolii va fi mult încetinită.

Schimbarea activităţilor

În timp ce exerciţiile fizice sunt benefice pentru tratarea gonartrozei, unele tipuri de activităţi şi exerciţii pot agrava boala. Sporturile de impact şi alergarea trebuie evitate şi găsite alternative. Spre exemplu alergarea (jogging) poate fi înlocuită cu înotul sau ciclismul, acestea fiind activităţi care solicită mai puţin genunchiul. Inactivitatea este însă și ea dăunătoare şi poate duce şi la alte probleme de sănătate.

Folosirea ortezelor şi a dispozitivelor ajutătoare la mers

Folosirea unui baston sau purtarea unor orteze speciale la mers asigură un plus de stabilitate şi protejează cartilajul articular defect.

Pentru recomandări și programe de tratament personalizate vă așteptăm cu drag în oricare din centrele LITherapy®.

 

Telefoane programări:

Centrul LITherapy® | Parcul Circului: 0724.434.998

Centrul LITherapy® | Bucureștii Noi: 0725.935.566

dureri de genunchi, genunchi umflati, genunchi durerosi, genunchi rigizi, picioare intepenite

Despre Cifoscolioze și Tratamentul Acestora

Tematică: Cornelia Aiftodoaiei, FizioKinetoterapeut Centrul LITherapy® | Bucureștii Noi. Facultatea de Kinetoterapie și Motricitate Specială a Universității Spiru Haret, București. Specializare Fizioterapeut, Școala Postliceală Sanitară Carol Davila, București.

Cifoscoliozele sunt deviaţii ale coloanei vertebrale în plan sagital (antero-posterior) și lateral, prin exagerarea curburilor normale ale coloanei. Aceste deviații în timp evoluează progresiv cu consecințe asupra morfologiei si funcționalității coloanei vertebrale.

Sunt şi cazuri rare, atipice când coloana se curbează invers (cifoza cervicală, lordoza dorsală).

Clasificare:

  1. Cifoze nestructrale:

Aşa zise atitudini cifotice care se pot corecta voluntar prin contracţia musculaturii (extensia spatelui) sau prin suspendare. Aceste cifoze au cauze diverse, dintre care cele mai frecvente sunt:

  • debilitatea generală;
  • poziţiile vicioase în bancă, la birou, la locul de muncă, la volan etc;
  • tulburări de vedere care obligă încurbarea spatelui pentru apropierea ochilor de obiectul privit.

Intervenţia oportună pentru înlăturarea acestor cauze poate duce la corectarea atitudiniilor cifotice. În caz contrar atitudinea cifotică se poate croniciza şi transforma într-o cifoză funcţională.

  1. Scoliozele funcționale:
    • atitudinea scoliotică;
    • scolioză profesională;
    • scolioză provocată de tulburări de auz și vedere;
    • scolioză statică:
    • prin asimetrie de bazin (redoare a șoldului);
    • prin ascensionarea congenitală a omoplatului;
    • prin asimetrii de bazin;
    • scolioză antalgică (sindromul vertebral din discopatia vertebrală).
3. Cifozele structurale:

Se caracterizează prin modificări ale corpurilor vertebrali din diferite cauze:

  • unele traumatisme care pot produce turtirea unei vertebre în unghi ascuţit spre înainte, determinând aşezarea coloanei în unghi deasupra şi sub vertebra lezată;
  • menţinerea corpului mult aplecat înainte care produce o turtire a corpurilor vertebrali în partea anterioară, din cauza greutăţii corporale care acţionează asupra acestei părţi a vertebrei;
  • B.C. la coloană care produce o cifoză prin distrugerea unei vertebre şi înclinarea trunchiului înainte;
  • epifizita Scheuermann sau osteo-condrita vertebrală care antrenează la pubertate cifoza juvenilă dureroasă, cu localizare în deosebi la vertebrele dorsale;
  • hiperlordoza lombară şi cervicală;
  • vârsta foarte înaintată antrenează cifoza cervico-dorsală la bărbaţi şi dorsală medie sau dorso lombară la femei. Aceste cifoze pot determina scolioze prin tasări laterale ale corpurilor vertebrali şi prin alterarea structurii discului intervertebral.
  • cifoza congenitală care poate fi determinată de diverse malformaţii vertebrale Aceste cifoze pot determina şi curburi scoliotice, sunt nedureroase, nu determină contractură musculară şi atrag atenţia în primii ani de evoluţie printr-o supleţe anormală a coloanei vertebrale. Sediul curburii cifo-scoliotice este în general la exremităţile (superioară sau inferioară) al segmentului toracic a colonei vertebrale. Se poate agrava odată cu creşterea chiar dacă s-a făcut fixarea prin rahisinteză.

Observaţie: cifozele reale cu excepţia celor însoţite de anomalii congenitale au rare ori devieri laterale. Adesea componenta cifotică din cadrul cifo-scoliozelor se confundă cu gipozitatea costală posterioară din scolioze.

  1. Scoliozele structurale sau osoase:
    1. Scolioza congenitală:
  • cu malformații vertebrale asimetrice: hemivertebre, blocuri vertebrale, sacralizare, condrodistrofii (nanism);
  • fară malformații vertebrale: scolioza idiopatică a nou-născutului.
2. Scolioza aparută în cursul creșterii:
  • afecțiuni genetice: sindromul Marfan, boala Ehlers-Danlos, boala Recklinghausen, boala Lobstein, boala Marquio;
  • afecțiuni musculare (miopatii): distrofii musculare, sindroame miotonice, miopatii congenitale, miopatii metabolice;
  • afecțiuni neurologice: boala Friedreich, poliomielita, paralizia cerebrală infantilă;
  1. Scoliozele secundare unor afecțiuni dobândite:
  • osoase: traumatisme (fracturi-luxații), costectomii, toracoplastie, laminectomie;
  • neurologice: neurofibromatoza, siringomielita, tumori vertebro-medulare, poliomielita, scolioze tetanice;
  • empiem toracic cu retracție fibroasă.
  1. Scoliozele idiopatice (esențiale): cele mai frecvente (75%):
  • scolioza infantilă (0-3 ani);
  • scolioza juvenilă (3-14 ani);
  • scolioza adolescenților (cea mai frecventă după pubertate);
  • scolioza idiopatică a adultului (posibil debut în adolescență).

Cauze:

Etiologia cifozelor este vastă, cuprinzând cauze multiple, unele predispozante:

  • congenitale: defect de formare a corpilor vertebrali, malformaţii vertebrale cu caracter familial;
  • neuromusculare: afecţiuni neurologice, tumori medulare, seringomielie;
  • posttraumatice (tasări vertebrale în urma unor accidente, fracturile sau contracturile din tetanos sau epilepsie);
  • tumori vertebrale;
  • boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);
  • postinflamator: morbul lui Pott (tuberculoza osoasă) precum şi spondilita anchilozantă;
  • boli metabolice (rahitismul, osteoporoza);
  • insuficienţa musculară, în cazul adolescenţilor care au crescut repede în înălţime, fără a avea un tonus muscular şi ligamentar suficient;
  • poziţia greşită în bancă sau locul de muncă;
  • vârsta: bătrânii (peste 60-80 ani) cu osteoporoză sau osteomalacie şi tasare anterioară a discurilor intervertebrale prin hipotonia muşchilor paravertebrali, prezintă o cifoză mai mult sau mai puţin accentuată localizată de obicei cervico-dorsal la bărbaţi şi dorso-lombar la femei.

În prezent există o serie de proceduri nechirurgicale/noninvazive care vin în ajutorul tratamentului acestei patologii. Aceste proceduri au rolul de a ameliora simtomele, a preveni reapariția lor și respectiv a ține pacientul în afara oricăror intervenții chirurgicale viitoare.

Decompresia Vertebrală la Cald cu Infraroșu

Una dintre aceste proceduri de tratament inovative este decompresia vertebrală la cald cu infraroșu. În cadrul acestei proceduri se îmbină 13 principii de acțiune:

  • masaj terapeutic (dedicat afecțiunilor coloanei vertebrale, efectuat de mecanismul de decompresie al dispozitivului de jos în sus sub propria greutate a pacientului, cu acțiune controlată pe zonele afectate);
  • presopunctură;
  • hipertermie (efect vasodilatator);
  • miorelaxare (elimina contracturile musculare paravertebrale;
  • realinierea coloanei vertebrale prin tracțiuni în ax;
  • elongație mecanică fină ce depărtează ușor corpii vertebrali conducând la scăderea presiunii intervertebrale asupra discurilor și la crearea unui efect de vid sau presiune negativă în interiorul acestora ce permite retragerea nucleului herniat în interiorul discului;
  • ionizare (emiterea de ioni negativi de către ceramica de turmaniu);
  • efect puternic antialgic, antiinflamator și antiedematos (magnetoterapie);
  • efect sedativ prin acțiune asupra sistemului nervos central (sunt tratate astfel insomniile);
  • efect cicatrizant;
  • efect imunomodulator (stimulează sistemul imunitar);
  • detoxifiere în profunzime (la nivel celular) a organismului. Sunt influențate direct zonele responsabile de regenerarea sângelui din organism și astfel se intensifică toate procesele metabolice, cresc arderile, se intensifică oxigenarea celulară. Este declanșat astfel și procesul de slăbire sănătoasă;
  • se îmbunatășește circulația sanguină și limfodrenajul (este generat sânge proaspăt, se îmbunâtațeste calitatea vaselor sanguine și limfatice prevenind sclerozarea acestora). Se stimulează deasemenea întoarcerea venoasă și circulația sanguină periferică, până la nivelul capilarelor.

Masajul Terapeutic Medical

Este o procedură cu o încântare a simțurilor pentru oricine. Acesta are ca și efecte:

  1. Efecte locale:
  • Acţiune sedativă asupra:
    • durerilor de tip nevralgic;
    • durerilor musculare şi articulare.

Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente, care stimulează repetat exteroceptorii şi proprioceptorii.

  • Acţiunea hiperemiantă locală. Se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul. Această acţiune se obține prin manevre mai energice, care comprimă alternativ vasele sangvine.
  • Îndepărtarea lichidelor interstițiale, de stază, cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată. Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde, care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

 

  1. Efecte generale:
  • creşterea metabolismului bazal;
  • stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator;
  • influentează favorabil starea generală a organismului;
  • îmbunătăţeşte somnul;
  • îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii, care este un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.

Kinetoterapia/Gimnastica Medicală de Recuperare

Ocupa un loc foarte important în tratamentul deviațiilor cifotice și deformărilor scoliotice ale coloanei vertebrale. Ea este indicată în toate cazurile, indiferent de gravitatea sau localizarea lor, în asociere cu alte mijloace terapeutice.

Kinetoterapia urmărește echilibrarea musculaturii paravertebrale și a bazinului.

Yumeiho / Mobilizarea Vertebrală & Osteo-Articulară

Aceasta constă în aplicarea metodică a unui ansamblu de procedee manuale și exerciții fizice în scopul restabilirii echilibrului funcțional al organismului uman, astfel fiind ameliorate sau chiar eliminate o serie de tulburări care pot genera atât îmbolnăviri acute cât și suferințe cronice.

Procedeele terapeutice manuale, aplicate în scop profilactic sau corectiv în cadrul acestei proceduri, constau în:

  • tehnici de mobilizare osteo-articulară/vertebrală și gimnastică mio-articulară pasivă;
  • procedee de puncto-terapie (în principiu similare celor utilizate în presopunctură și reflexoterapie);
  • tehnici și procedee speciale de masaj;
  • elemente de stretching (întinderi, elongații);
  • metode de corectare respectiv echilibrare a posturii, ale mersului și staticii;
  • exerciții de optimizare a biomecanicii aparatului locomotor.

Tratament în Centrele LITherapy®

Toate aceste proceduri de tratament pot fi efectuate în oricare din Centrele LITherapy®. În urma efectuării consultului medical inițial sunt recomandate programele de tratament personalizate în funcție de patologia fiecărui pacient. Numărul și frecvența ședințelor de tratament cât și obiectivele fiecărei ședințe sunt stabilite astfel de către medicii centrelor în urma examenului clinic și a diagnosticării.

Telefoane programări:

Centrul LITherapy® | Parcul Circului: 0724.434.998.

Centrul LITherapy® | Bucureștii Noi: 0725.935.566.

 

cifoza, scolioza, cifoscolioza, tratament cifoza, tratament scolioza, tratament cifoscolioza, tratament cifoza bucuresti, tratament scolioza bucuresti, tratament cifoscolioza bucuresti, kinetoterapie cifoza, kinetoterapie scolioza, kinetoterapie cifoscolioza, kinetoterapie cifoza bucuresti, kinetoterapie scolioza bucuresti, kinetoterapie cifoscolioza bucuresti, recuperare medicala cifoza, recuperare medicala scolioza bucuresti, recuperare medicala cifoscolioza bucuresti.

Kintetoterapie Spondiloza Cervicală

Tematică: Valentina Lipan, Kinetoterapeut Centrul LITherapy® | Parcul Circului. Facultatea de Kinetoterapie și Motricitate Specială a Universității Spiru Haret, București. Specializare Fizioterapeut, Școala Postliceală Sanitară Carol Davila, București.

Kintetoterapie Spondiloză Cervicală

Despre Spondiloza Cervicala

Spondiloza cervicala (degenerarea coloanei vertebrale) se instalează odată cu înaintarea în vârstă și uzura coloanei vertebrale. Practic, începând cu vârsta de 25-30 de ani, organismul uman nu mai secretă colagen în aceeași masură ca până atunci. Din acest motiv începe degradarea articulațiilor dintre corpii vertebrali și discuri. Apar astfel primele simptome precum deshidratarea, respectiv cracmentele articulare.

Etiologie

Spondiloza cervicală este favorizată și de o predispoziție genetică, traume diverse sau poziții vicioase menținute timp îndelungat (poziții profesionale în cazul muncii de birou/conducătorilor auto și nu numai).
Printre factori favorizanți se numără și obezitatea, fumatul și viața sedentară.
Neglijată, spondiloza se accentuează. În timp apar crizele dureroase însoțite de contracturi, limitări funcționale, migrene, vertij și chiar tulburări de dispoziție.

Proceduri Inovative de Tratament

În prezent există o serie de proceduri noninvazive / nechirurgicale menite să ajute în tratamentul acestei patologii. Aceste proceduri au scopul de a ameliora / elimina simptomele prezente, a preveni reapariția lor și respectiv a ține pacientul în afara unor eventuale intervenții chirurgicale viitoare.

Decompresia Vertebrală la Cald cu Infraroșu

Una dintre aceste proceduri de tratament inovative este decompresia vertebrală la cald cu infraroșu.

Principii de acțiune:

– masajul terapeutic (dedicat afecțiunilor coloanei vertebrale), efectuat de mecanismul de decompresie al dispozitivului. Acest tip de masaj se efectuează de jos în sus sub propria greutate a pacientului, cu acțiune controlată electronic pe zonele afectate;
– presopunctură;
– hipertermie (efect vasodilatator);
– miorelaxare (elimina contracturile musculare paravertebrale);
– realinierea coloanei vertebrale la poziția fiziologică prin tracțiuni în ax;
– elongație mecanică fină ce depărtează ușor corpii vertebrali conducând la scăderea presiunii intervertebrale asupra discurilor și la crearea unui efect de vid sau presiune negativă în interiorul acestora ceea ce permite în timp retragerea nucleului herniat în interiorul discului;
– ionizare (emiterea de ioni negativi de către ceramica de turmaniu);
– efect puternic antialgic, antiinflamator și antiedematos (magnetoterapie);
– efect sedativ prin acțiune asupra sistemului nervos central (sunt tratate astfel insomniile cronice);
– efect cicatrizant;
– efect imunomodulator (stimulează sistemul imunitar);
– detoxifiere în profunzime (la nivel celular) a organismului. Se intensifică toate procesele metabolice, cresc arderile, se intensifică oxigenarea celulară. Este declanșat astfel și procesul de slăbire sănătoasă;
– se îmbunatășește circulația sanguină și limfodrenajul. Este generat sânge proaspăt și se îmbunâtațeste calitatea vaselor sanguine și limfatice prevenind sclerozarea acestora. Se stimulează deasemenea întoarcerea venoasă și circulația sanguină periferică, până la nivelul capilarelor.

Kinetoterapia / Gimnastica Medicală de Recuperare

Un alt aspect foarte important în tratarea spondilozei cervicale, este setul de mișcări active din programul de kinetoterapie. Acestea se aplică în funcție de nevoile și asocierile de patologii ale fiecărui pacient.

Obiectivele Programului Kinetoterapeutic:

– combaterea durerii;
– creșterea mobilității articulare;
– corectarea posturii și aliniamentului corpului;
– întărirea musculaturii regionale și adiacente locului dureros;
– exerciții pentru întreținerea tonusului muscular câștigat.
Toate acestea sunt foarte importante în procesul de reeducare posturală și în evitarea reapariției simptomelor deranjante.

În perioada de întreținere, ședințele de kinetoterapie cuprind, pe lângă programele deja învățate, seturi de exerciții ce urmăresc:

  • creșterea și adaptarea capacității de efort;
  • ameliorarea funcției de coordonare;
  • formarea capacității de relaxare, control și echilibru a corpului;
  • reeducarea respiratorie;
  • restabilirea sensibilității.

Tratament în Centrele LITherapy®

În Centrele LITherapy® după efectuarea consultului medical inițial sunt recomandate programele de tratament personalizate în funcție de patologia fiecărui pacient. Numărul și frecvența ședințelor de tratament cât și obiectivele fiecărei ședințe sunt stabilite astfel de către medicii centrelor în urma examenului clinic și a diagnosticării.

Telefoane programări:

Centrul LITherapy® | Parcul Circului: 0724.434.998.

Centrul LITherapy® | Bucureștii Noi: 0725.935.566.

kinetoterapie, kinetoterapie bucuresti, exercitii gimnastica medicala, gimnastica medicala, gimnastica medicala spondiloza, kinetoterapie spondiloza, gimnastica medicala spondiloza cervicala, kinetoterapie spondiloza cervicala, gimnastica medicala spondiloza bucuresti, gimnastica medicala spondiloza cervicala bucuresti, kinetoterapie spondiloza bucuresti, kinetoterapie spondiloza cervicala bucuresti, spondiloza, spondiloza cervicala, spondiloza bucuresti, spondiloza cervicala bucuresti, tratament spondiloza, tratament spondiloza cervicala, tratament spondiloza bucuresti, tratament spondiloza cervicala bucuresti, tratament nechirurgical spondiloza, tratament nechirurgical spondiloza cervicala, dureri cervicale, ameteli, vertij, tratament dureri cervicale bucuresti, tratament ameteli bucuresti, tratament vertij bucuresti, tratament dureri cervicale, tratament ameteli, tratament vertij, gat intepenit, tratament gat intepenit, tratament gat intepenit bucuresti, dureri de ceafa, tratament dureri de ceafa, tratament dureri de ceafa bucuresti

Tratamentul spondilitei anchilozante prin proceduri nechirurgicale

Tematică: Ghiță Iuliana-Gabriela, specializare Kinetoterapeut. Facultatea de Balneo-Fizio-Kinetoterapie a Universității de Medicină și Farmacie, Târgu Mureș. Master în Terapie Fizică și Reabilitare Funcțională, în cadrul aceleași instituții. Extracurriculum – Tratamentul Stenozei Lombare prin Kinetoterapie.

Spondilita anchilozanta este reprezentată de o formă de artrită cu o evoluție lungă, care de cele mai multe ori afectează coloana vertebrală la orice nivel. Această patologie aduce cu sine modificări de statică ale coloanei vertebrale, durere, rigiditate, edem și limitarea mișcărilor. Deși nu este cunoscut un tratament exact al acestei patologii, anumite proceduri terapeutice pot ajuta pacientul să își păstreze mobilitatea într-o măsură ridicată și să își continue activitățile zilnice.

CAUZELE APARIȚIEI SPONDILITEI ANCHILOZANTE

Cauzele apariției spondilitei achilozante rămân încă necunoscute, însă se pare că există o latură genetică în apariția acestei boli și anume gena HLA-B27. Există însă și cazuri în care un număr mare de copii, născuți cu această genă, nu au dezvoltat pe parcursul vieții această patologie.

SIMPTOME

Simptomele acestei patologii debutează de la o inflamație ușoară la nivel articular vertebral, în special la nivelul coloanei vertebrale. Dacă inflamația apărută nu este tratată, aceasta duce, în timp, la cicatrizare și leziuni permanente ale vertebrelor afectate. Spondilita debutează ca o durere surdă la nivelul coloanei vertebrale instalându-se o ușoară rigiditate în primul stadiu al durerii. În timp apare un sentiment de oboseală continuă, acompaniat de rigiditatea care se instalează și la nivelul altor articulații. Poate conduce chiar și la o inflamație a irisului ce provoacă durere la nivel ocular, acompaniată de cele mai multe ori de fotosensibilitate. În timp, netratată, această patologie îmbrățișează rigiditatea în toată puterea sensului, coloana vertebrală se curbează la nivel superior, împiedicând din ce în ce mai mult pacientul să privească în față și obligându-l să adopte poziția „de aplecat”. Din această cauză se modifică funcția respiratorie odată cu modificarea toracelui, respirația devine mai greoaie, sacadată. Automat se instalează oboseala musculară și generală mai rapid și totodată pot apărea cicatrizări la nivel cardiovasular din cauza circulației precare a oxigenului (transportul hemoglobinei fiind afectat odată cu modificarea cutiei toracice).

Tratament prin proceduri nechirurgicale

Tratamentul spondilitei anchilozante constă în primul rând în educarea corectă a pacientului în ceea ce privește boala sa, modul cum afectează organismul, cum, cât și când are loc progresul acesteia, exercițiile fizice care au un beneficiu major asupra evitării instalării precoce a rigidității și gibozității.

Reflexoterapia combinată cu electroterapia de frecvență joasă îmbunătățește funcțiile aparatului cardiovascular, reglează sistemul endocrin, detoxifică organismul uman în profunzime și induce o stare de relaxare profundă. Electrostimularea cu curenți de frecvență joasă poate fi aplicată pe segmentele musculare cervicale ce sunt adesea contractate și dureroase în această afecțiune.

Decompresia Vertebrală la Cald cu Infraroșu

Decompresia vertebrală la cald cu infraroșu este una dintre noile tipuri de proceduri care adresează spondilita achilozantă în orice stadiu se ragăsește aceasta. Cu ajutorul acestei proceduri se efectuează o elongație mecanică fină a coloanei vertebrale, sunt calmate durerile musculare datorate rigidității instalate, este trata inflamația de la orice nivel articular, se reduce insomnia și oboseala cronică datorate durerilor. Dacă se efectuează suficiente ședințe la peste 60 grade C, se poate trata chiar și faza avansată a spondilitei anchilozante deoarece în cadrul fiecărei ședințe se microexfoliază straturi din punțile formate. În timp se ajunge la separarea corpilor vertebrali. Această procedură are în același timp acțiuni benefice asupra aparatului cardiovascular și pulmonar, îmbunătățind circulația sangvină prin vasodilatație. Ajută și în procesul de slăbire sănătoasă prin detoxifiere la nivel celular și accelerare metabolică. În cazul pacienților supraponderali sau chiar obezi, spondilita anchilozantă este întreținută într-un mod negativ de către kilogramele în plus.

Kinetoterapia sau gimnastica medicală de recuperare indivuală:  

Metodele folosite în kinetoterapie în cazul spondilitei anchilozante, vizează menținerea și corectarea posturii și aliniamentului corporal, învățarea pacientului cum să adopte posturi corecte la condus, loc de muncă, în timpul liber etc.; Printre beneficiile aplicării kinetoterapiei în tratarea spondilitei anchilozante menționăm:

  • ameliorarea mobilității la nivel articular, în special la nivelul coloanei vertebrale, unde s-a instalat deja rigiditatea sau unde urmează să se instaleze, prin mobilizări active libere și/ sau cu rezistență;

  • menținerea și chiar îmbunătățirea volumului respirator prin gimnastică clasică de reeducare respiratorie;

  • tonifierea mușchilor extensorilor și flexori din zonele afectate.

Yumeiho sau Mobilizarea Osteo-Articulară:

Procedeele manuale folosite în cadrul acestei proceduri, respectiv mobilizările vertebrale și articulare, elementele de streching și presopunctură precum și masajul terapeutic dedicat decontracturării musculaturii acționează direct și eficient asupra întregului corp, ameliorând și chiar eliminând simptomatologia acestei afecțiuni.

Respectarea cu rigurozitate a programului de tratament personalizat (format din combinarea acestor proceduri în numărul și cu frecvența adecvată), recomandat de un medic specializat în recuperare medicală și medicină fizică poate conduce orice pacient pe drumul spre o viață în care pacientul își poate continua activitățile zilnice fără imobilizări, dureri cronice sau intervenții chirurgicale.

Puteți beneficia de programe de tratament personalizate pe baza acestor proceduri în cadrul centrului LITherapy.

Telefon programări: 0724.434.998.

spondilita anchilozanta, spondilita, tratare spondilita, tratare spondilita anchilozanta, tratament spondilita, tratament spondilita anchilozanta, tratament spondilita anchilozanta bucuresti, tratament spondilita bucuresti, tratare spondilita bucuresti, tratare spondilita anchilozanta bucuresti, gat intepenit, ceafa dureroasa si rigida

Avantajele Kinetoterapiei Individuale

Kinetoterapia se traduce simplu ca fiind o terapie prin mișcare, terapie utilizată pentru tratatarea afecțiunilor locomotorii de orice fel: de la simple entorse și luxații, până la hemipareze sau tetrapereze spastice, dar și a bolilor cardiovasculare și respiratorii.

Obiectivele Kinetoterapiei

Obiectivele principale ale kinetoterapiei sunt: 

  • creșterea mobilității articulare;
  • creșterea flexibilității articulare;
  • reducerea contracturilor musculare;
  • creșterea forței musculare;
  • creșterea rezistenței musculare;
  • creșterea rezistenței organismului la efort.

Kinetoterapia se desfășoară într-o sală cu ambient plăcut, temperatură optimă, o cameră ușor racoroasă, aerisită, în care pacientul să se simtă confortabil în prezența terapeutului.

Această terapie se poate desfășura în două feluri:

  • Individual – kinetoterapeutul are toată atenția asupra unui singur pacient;

  • De grup un singur kinetoterapeut lucrează simultan cu 3 sau mai mulți pacienți.

Kinetoterapia Individuală

În ședințele de kinetoterapie individuală, terapeutul lucrează în mod individual cu un singur pacient. Aceasta conduce la mult mai multe beneficii asupra programului de tratament decât o ședință de grup. În acest caz atenția kinetoterapeutului este distribuită la mai mulți pacienți, nefiind în totalitate atent la nevoile și necesitățile fiecăruia în parte.

Ședințele de recuperare individuale, oferă terapeutului șansa de a observa în detaliu fiecare gest și mimică a pacientuloui cu care lucrează, în special atunci când vorbim despre anumite tipuri de mobilizări pasive. Aceste mobilizări necesită toată atenția și concentrarea terapeutului care le efectuează.

Pe de altă parte, terapeutul care efectuează ședința individuală de 50 de minute de kinetoterapie, se dedică în totalitate pacientului cu care lucrează. De cele mai multe ori kinetoterapeutul lucrează  simultan cu pacientul pentru a-l face să înțeleagă mai ușor mișcările care trebuie făcute. Astfel pacientul învață corect exercițiile și se obișnuiește mai rapid cu ele, mai ales în cazul în care persoana în cauză este sedentară în viața de zi cu zi.

Importanța executării corecte a exercițiilor de gimnastică medicală

Executarea corectă a exercițiilor de gimnastică medicală este foarte importantă deoarece același exercițiu executat incorect poate agrava simptomatologia pacientului. De aceea, atenția kinetoterapeutului și interacțiunea permanentă în cazul kinetoterapiei individuale sunt extrem de importante.

Kinetoterapia cu scop profilactic

În aria kinetoterapiei vorbim și despre kinetoprofilaxie care este reprezentată de un ansamblu de metode și mijloace de prevenire a anumitor boli. Este o arie utilizată în special de persoanele cu probleme minore de sănătate sau de către persoanele care nu suferă de nici o problemă de natură articulară sau musculară. Aceste persoane utilizează kinetoprofilaxia ca un remediu împotriva apariției viitoarelor degradări la nivel articular. Degradările la nivel articular se produc odată cu vârsta și din cauza stilului de viață nesănătos/sedentar.

Kinetoterapia a fost și va rămâne una dintre cele mai bune terapii când vine vorba despre vindecarea naturală a organismului. Sunt executate mișcări simple, naturale organismului, atât globale cât și segmentare. Kinetoterapia este o terapie care, odată înțeleasă împreună cu beneficile sale, poate salva pacientul de la o posibilă intervenție chirurgicală și toate consecințele neplăcute ce pot deriva de aici.

Pentru programări în Centrul LITherapy puteți suna la: 0724.434.998

kinetoterapie bucuresti sector 2, fiziokinetoterapie bucuresti sector 2, sala kinetoterapie bucuresti sector 2, exercitii kinetoterapie, kinetoterapie individuala bucuresti sector 2, kinetoterapie pentru dureri de spate, kinetoterapie pentru dureri articulare, kinetoterapie pentru slabit, kinetoterapie pentru dureri lombare, kinetoterapie pentru dureri cervicale, kinetoterapie pentru gonartroza, kinetoterapie pentru coxartroza

Tratamentul lombosciaticii prin metode nechirurgicale

Tratament lombosciatica prin metode nechirurgicale

Tematică: Ghiță Iuliana-Gabriela, specializare Kinetoterapeut. Facultatea de Balneo-Fizio-Kinetoterapie a Universității de Medicină și Farmacie, Târgu Mureș. Master în Terapie Fizică și Reabilitare Funcțională, în cadrul aceleași instituții. Extracurriculum – Tratamentul Stenozei Lombare prin Kinetoterapie.

Lombosciatica reprezintă acel tip de durere cu debut agresiv, care aduce cu sine o serie de limitări ale mișcărilor atât segmentare cât și globale sau chiar deficit motor asupra persoanei care suferă de acest tip de durere. Zona lombară este cea mai solcitată zonă când vorbim, din punct de vedere mecanic, despre coloana vertebrală. Este totodată și cea mai expusă arie în activitățile zilnice pe care o persoană le desfășoară. Fiind zona cea mai expusă mecanic în activitățile de ridicat, tras și împins, apar desigur și o serie de afecțiuni locale la acest nivel. Cea mai des întâlnită afecțiune de la nivelul lombar este lombosciatica.

Această patologie se exprimă prin dureri cu caracter brutal la nivelul coloanei lombare. În mai mult de 60% din cazuri, durerile coboară către unul din membrele inferioare ajungând chiar până la nivelul călcâiului, în funcție de rădăcina nervoasă afectată. Durerile pot fi însoțite și de parestezii (amorțeli) locale sau extinse pe traiectul durerii.

Etiologie

Printre cauzele mecanice ce conduc la apariția lombosciaticii se numără:

  • degradările discului intervertebral;
  • stenoza de canal sinal;
  • bolile inflamatorii ale coloanei;
  • bolile metabolice;
  • herniile de disc (cu compresia nervului sciatic);
  • disfuncțile articulației sacroiliace (prin iritarea nervului la nivel L5).

Când vorbim despre cauzele apriției lombosciaticii, vorbim nu doar despre patologii de tip degenerativ sau metabolic ci și despre activitățile cotidiene ale unei persoane și modul în care aceasta își îngrijește spatele când execută anumite acțiuni.

Factorii de risc în apariția lombosciaticii

Factorii de risc în apariția acestei patologii sunt de două feluri:

  • nemodificabili (vârsta, sarcina, factori heredocolaterali, fracturi la nivelul coloanei, patologii congenitale);
  • modificabili (stilul de viață, sedentarismul, lipsa exercițiilor fizice zilnice, imobilizări prelungite la pat și obezitatea).

Un stil de viață nesănătos, o dietă precară și lipsa exerciților fizice, rezultă de cele mai multe ori în creșterea greutății și odată cu aceasta, se instalează și durerile la nivel lombar. Greutatea în exces apasă cu forță pe zonele afectate ale coloanei vertebrale, îngreunând astfel procesul de vindecare.

Tratament prin proceduri nechirurgicale

Primul pas către vindecare în cazul pacienților care suferă de lombosciatică este să meargă la un consult medical de specialitate (Recuperare Medicală și Medicină Fizică) pentru a afla cauzele și a evita agravarea simptomelor. De cele mai multe ori, persoanele care suferă de dureri de spate, la orice nivel, ignoră simptomele dureroase, punând totul pe seama oboselii, stresului sau unui stil de viață dezorganizat. Aceste dureri însă au de cele mai multe ori o cauză mai gravă decât tind pacienții să creadă. Ignorate, aceste dureri devin din ce în ce mai brutale, afectând și zonele adiacente punctului dureros.

Din această cauză, este important ca pacienții care suferă de dureri de spate, fie ele la nivel lombar, toracal sau cervical, să fie informați corect asupra riscurilor la care se supun netratându-le la timp și să fie îndemnați să ia atitudine atunci când vine vorba de organismul și sănătatea lor.

Decompresia Vertebrală la Cald cu Infraroșu

Centrul LITherapy oferă o serie de proceduri de recuperare și tratare a durerilor de spate, printre care se numără decompresia vertebrală la cald cu infraroșu, procedură care adresează nu numai durererea de spate, ci aduce și alte beneficii cum ar fi:

  • îmbunătățește calitatea și durata somnului, aspect care la pacienții cu dureri cronice este profund afectat;
  • ajută la controlul greutății precum și în procesul de slăbire sănătoasă prin detoxifiere și accelerare metabolică. Aici contribuie și utilizarea centurii miostimulatoare ce are rol pe tonifierea musculaturii abdominale, respectiv reducerea în timp a statului de grasime abdominală.
  • tratează problemele de circulație sanguină periferică;
  • reglează sistemul endocrin.

Kinetoterapia / Gimnastica Medicală de Recuperare

Gimnastica medicală de recuperare sau kinetoterapia este o procedură de recuperare care tratează orice tip de durere de spate și articulară. Ea activează direct pe menținerea unei greutăți corecte în funcție de vârstă și înalțimea pacientului. Indirect acționează asupra sistemului nervos central prin stimularea secreției de endorfine (analgezicul natural al organisumului) și serotonină (cunoscută ca și „hormonul fericirii”).

Yumeiho® / Mobilizarea Vertebrală & Osteo-Articulară

Yumeiho® este o terapie tradițională Japoneză care are ca scop redresarea posturii, simetriei acesteia și a libertății de mișcare a corpului. Această artă medicală redă verticalitatea și armonia corpului. Implică în mod direct procedee de masaj terapeutic, stretching, punctoterapie și manipulări vertebrale & osteo-articulare.

În jur de 100 de procedee de bază sunt aplicate la nivelul întregului corp cu scopul obținerii unui echilibru funcțional al organismului. Această terapie este indicată în afecțiuni precum cifoze, scolioze, hiperlordoze, cifoscolioze, lombosciatică precum și în cazul simplelor dorsalgii (de la orice nivel).

Despre Programul de Tratament

Îmbinarea, frecvența, numărul și obiectivele terapeutice ale acestor proceduri pot fi recomandate numai în cadrul consultului medical de specialitate, în urma unui examen clinic amănunțit și a examinării investigațiilor imagistice necesare. Nici un program de tratament nu seamănă cu altul. Fiecare pacient trebuie tratat în mod individual și evaluat de medic după fiecare serie de 10 ședințe de tratament. În cadrul fiecărei evaluări, programul de tratament trebuie ajustat în funcție de progresele înregistrate și de feedbackul pacientului.

Telefon programări în Centrul LITherapy®: 0724.434.998.

lombosciatica, dureri nerv sciatic, sciatica, tratament lombosciatica, tratament sciatica, criza sciatica, dureri in criza sciatica, tratament lombosciatica bucuresti, tratament criza sciatica bucuresti, dureri pe nervul sciatic, tratament pentru durerile pe nervul sciatic, nerv sciatic, nerv sciatic pensat, dureri ce coboara pe picior, dureri de coboara pe picioare, dureri ce iradiaza in sold, dureri de mijloc, dureri lombare, dureri de spate, tratament dureri de spate bucuresti, tratament dureri de coloana bucuresti

Tratament Spondiloza Cervicala prin Proceduri Nechirurgicale

Tematică Ghiță Iuliana-Gabriela, Kinetoterapeut Centrul LITherapy®. Facultatea de Balneo-Fizio-Kinetoterapie a Universității de Medicină și Farmacie, Târgu Mureș. Master în Terapie Fizică și Reabilitare Funcțională, în cadrul acelea și instituții.

Despre spondiloza cervicală

Spondiloza cervicală reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale secolului prezent, afecțiune care se poate instala pe fondul unei traume, a unor afecțiuni degenerative sau chiar din cauza unor poziții vicioase menținute pentru un timp îndelungat. Această patologie poate afecta discurile vertebrale în mod direct dar și rădăcinile nervilor de la nivelul respectiv.

Cauzele apariției spondilozei cervicale

Este cunoscut faptul că discurile intervertebrale au un conținut ridicat de apă, iar odată cu înaintarea în vârstă, acest conținut de apă scade treptat. Discurile încep să se „usuce” și să devină mai friabile, apărând astfel îngustarea dintre discurile intervertebrale.

Factorul major declanșator al spondilozei cervicale este procesul de îmbătrânire însă pot fi prezenți și alți factori care pot dezvolta spondiloza cum ar fi:

  • leziuni ale gâtului; 
  • factori genetici;
  • greutatea în exces; 
  • lipsa de exercițiu fizic; 
  • ocupațiile sedentare; 
  • ruptura sau alunecarea unui disc intervertebral.

Simptomele spondilozei cervicale

Cele mai comune simptome ale acestui tip de patologie sunt:

  • durerile la nivelul gâtului, care pot iradia către umeri-braț-antebraț, uneori chiar până la nivelul falangelor distale;
  • rigiditate la nivelul gâtului; 
  • contracturi musculare dureroase locale; 
  • parestezii (amorțeli), care de cele mai multe ori pornesc dintr-un punct anume și urmăresc traiectul dureros umăr-braț-antebraț-palmă-falange distale.

Tratamentul spondilozei cervicale

Primul și cel mai important pas în tratamentul spondilozei este înțelegerea cauzelor ce au condus la instalarea acestei afecțiuni. Cel de-al doilea pas, la fel de important, este respectarea cu rigurozitate și în totalitate a programului de tratament recomandat. Așa cum atunci când luăm un tratament medicamentos urmăm o anumită schemă pe zile și ore de administrare a medicamentelor pentru a obține rezultatele scontate, la fel este în cazul tratamentului prin proceduri nechirurgicale. Orice ajustare sau modificare a programului de tratament atrage după sine o modificare sau chiar anulare a rezultatelor.

Centrul LITherapy® vă pune la dispoziție o serie de proceduri ce tratează cu succes acestă patologie. Toate procedurile din acest centru sunt noninvazive/nechirurgicale. Obiectivele terapeutice ale acestor proceduri sunt: 

  • ameliorarea/eliminarea durerilor prezente;
  • îmbunătățirea/restabilirea mobilității coloanei vertebrale și articulațiilor; 
  • evitarea eventualelor intervenții chirurgicale ulterioare.

Proceduri nechirurgicale de tratament pentru spondiloza cervicală

Una dintre cele mai eficiente proceduri în cazul acestei afecțiuni este Decompresia Vertebrală la Cald cu Infraroșu, o procedură noninvazivă recomandată dealtfel pentru toate afecțiunile coloanei vertebrale și articulare, inclusiv artroze și artrite.

O serie de pacienți, pe parcursul timpului, atunci când durerile se cronicizeză, ajung să sufere de insomnie. Dispozitivul de decompresie vertebrală la cald cu infraroșu este benefic și în cazul acestor pacienți. El îmbunătățește considerabil calitatea somnului, prin inducerea unei stări de relaxare profunde. Acest lucru este posibil deoarece mecanismul de decompresie acționează atât la nivelul musculaturii paravertebrale cât și în profunzime la nivelul sistemului nervos central.

Acest dispozitiv ajută și pe direcția controlului greutății pacientului care beneficiază de tratament. Este bine cunoscut că primii pași în procesul de slăbire sănătoasă sunt: detoxifierea organismului și accelerarea metabolismului. Acest dispozitiv detoxifică organismul în profunzime, până la nivel celular și accelerează metabolismul.

Tot pe această direcție se poate acționa și cu Centura Miostimulatoare. Aceasta reduce într-un ritm alert stratul superficial de grăsime, prin tonifierea activă a musculaturii abdominale. De asemenea, reglează tranzitul intestinal și asigură fermitatea pielii pe parcursul procesului de slăbire.

Un alt aspect foarte important în tratarea spondilozei cervicale, este setul de exerciții active din programul de Kinetoterapie. Acestea se aplică în funcție de nevoile și asocierile de patologii ale pacientului care beneficiază de tratament. Programul kinetoterapeutic cuprinde mai multe obiective cum ar fi:

  • ameliorarea durerii; 
  • întărirea musculaturii regionale și adiacente locului dureros; 
  • exerciții pentru întreținerea tonusului muscular câștigat.

Toate acestea sunt foarte importante în procesul de reeducare posturală și în prevenirea reapariției durerilor.

Despre Yumeiho® / Mobilizarea Osteo-Articulară

O altă procedură extrem de importantă în tratarea spondilozei cervicale este Yumeiho® / Mobilizarea Osteo-Articulară. Această procedură conține un set complex de manevre, exerciții și procedee menite să restabilească echilibrul funcțional al organismului uman. Astfel sunt ameliorate sau chiar eliminate o gamă variată de tulburări care pot genera atât îmbolnăviri acute cât și suferințe cronice.

Procedeele terapeutice manuale, aplicate în scop profilactic sau corectiv în cadrul acestei proceduri, constau în:

  • tehnici de mobilizare osteo-articulară / vertebrală și gimnastică mio-articulară pasivă;
  • procedee de puncto-terapie (în principiu similare celor utilizate în presopunctură și reflexoterapie);
  • tehnici și procedee speciale de masaj;
  • elemente de stretching (întinderi, elongații);
  • metode de corectare, respectiv echilibrare a posturii, ale mersului și staticii;
  • exerciții de optimizare a biomecanicii aparatului locomotor.

Obiectivele terapeutice precum și numărul, frecvența și intensitatea procedurilor sunt stabilite de medicii centrului LITherapy în timpul consultului medical de specialitate inițial. Pentru a stabili programul de tratament adecvat medicii iau în considerare o serie de aspecte cum ar fi:

  • istoricul medical al pacientului (atât afecțiunile moștenite genetic cât și cele instalate de-a lungul timpului);
  • afecțiunile prezente și simptomatologia asociată;
  • investigațiile imagistice existente (respectiv efectuate la recomandarea lor);
  • stilul de viață și activitatea profesională a pacientului;
  • eventuale accidentări de-a lungul vieții.

Nici un program de tratament nu seamănă cu altul. Putem vorbi de o singură sesiune de 10 ședințe cu o singură procedură de tratament în cazul unui pacient sau de ani de zile cu sesiuni de 10 – 15 ședințe de tratament, fiecare ședință cu 3-4 proceduri, intercalate cu perioade de întreținere în cazul altor pacienți.

Telefon programări în Centrul LITherapy®: 0724.434.998.

spondiloza, spondiloza cervicala, tratare spondiloza, tratare spondiloza cervicala, ce e spondiloza, despre spondiloza, ce e spondiloza cersivicala, despre spondiloza cervicala, tratament spondiloza, tratament spondiloza cervicala, tratare spondiloza bucuresti, tratare spondiloza cervicala bucuresti, tratament spondiloza bucuresti, tratament spondiloza cervicala bucuresti, dureri de cap, dureri de ceafa, ameteli, vertij, simptome spondiloza, simptome spondiloza cervicala, cum se manifesta spondiloza, cum se manifesta spondiloza cervicala, dureri de umeri, dureri de maini, amorteli, maini amortite, gat teapan, gat intepenit, kinetoterapie pentru spondiloza cervicala, exercitii pentru spondiloza, exercitii pentru spondiloza cervicala

Tratamentul Herniei de Disc prin Proceduri Nechirurgicale

Tematică Iuliana Ghită, Kinetoterapeut LITherapy. Facultatea de Balneo-Fizio-Kinetoterapie a Universității de Medicină și Farmacie, Târgu Mureș. Master în Terapie Fizică și Reabilitare Funcțională, în cadrul aceleași instituții. Extracurriculum – Tratamentul Stenozei Lombare prin Kinetoterapie.

Hernia de disc reprezintă o afecţiune de natură neurologică ce se caracterizează prin alunecarea nucleului pulpos de-a lungul măduvei spinării si coloanei vertebrale, ceea ce clinic se traduce prin apariţia unor dureri de spate foarte intense în zona respectivă. Această afecţiune apare în momentul în care o parte sau întregul nucleu pulpos (zonă moale a discului intervertebral) herniaza printr-o zonă slăbită a inelului fibros (partea externă a discului intervertebral).

De cele mai multe ori, afecţiunea se manifestă prin dureri de spate la nivel lombar, care iradiază pe membrele inferioare, slăbiciune musculară, amorţeala la nivelul mâinilor sau în degetele mari de la picioare ori senzaţie de presiune în călcâi. Majoritatea pacienţilor suferinzi de hernie de disc se pot trata cu ajutorul procedurilor nechirurgicale, nefiind necesară intervenţia chirurgicală.

Cele mai frecvente simptome ale herniei de disc sunt:

– durerea resimţită la nivelul spatelui, mâinilor, umerilor, picioarelor sau gâtului durere care se înrăutăţeşte în timpul strănutului, tusei sau când persoana respectivă stă într-o anumită poziţie;
– amorţeală sau senzaţie de furnicături la nivelul mâinilor sau picioarelor;
– slăbiciune musculară, incapacitatea de a ridica sau de a ţine strâns în mână anumite obiecte.

Ce presupune tratamentul herniei de disc:

În majoritatea cazurilor, tratamentul herniei de disc presupune corectarea obiceiurilor care au provocat-o. Astfel, un plan de exerciţii personalizate de kinetoterapie, evitarea poziţiilor dureroase şi a ridicatului de greutăți, o medicaţie naturală de suport şi implicarea unui tratament prin intermediul dispozitivului de decompresie vertebrală la cald cu infraroşu, pot ameliora semnificativ și chiar elimina simptomele.

Recuperarea medicală în cazul unui pacient care suferă de hernie de disc este o provocare atât pentru echipa medicală, cât şi pentru pacient. Este un proces blând, dar de lungă durată, care necesită răbdare şi perseverenţă, mai ales în condiţiile în care rezultatele nu sunt spectaculoase pe termen scurt. Procesul de recuperare se realizează sub supravegherea constantă a kinetoterapeutului iar buna colaborare dintre echipa medicală şi pacient, precum şi încrederea reciprocă asigură de asemenea succesul unei recuperări cât mai rapide. Kinetoterapia constă într-o serie de exerciţii fizice atât pentru tonifierea musculaturii spatelui, a abdomenului şi a membrelor inferioare, cât și exerciţii pentru stabilizarea coloanei vertebrale şi creşterii rezistenţei generale a organismului la efort. Exerciţiile trebuie urmate periodic de pacient, pe tot parcursul vieţii, de aceea, el are nevoie de o motivaţie puternică, dar şi de susţinere atât din partea kinetoterapeutului cât şi familiei.

Alte proceduri de tratament complementare:

Pe lângă tratamentul kinetoterapeutic cu gimnastica medicală de reucuperare, cabinetul nostru dispune și de aparatură de ultimă generaţie pentru decompresie vertebrală la cald cu infraroşu. Aceasta este o procedură noninvazivă, nechirurgicală care vine la pachet cu foarte multe beneficii în cazul tratamentului herniilor de disc atât neoperate cât şi operate (după un an de la intervenţia chirugicală).

Această procedură tratează cu succes durerile de spate, de membre, durerile musculare şi articulare, inflamaţiile articulare atât de la nivelul coloanei vertebrale ( ex. spondiloze) cât şi cele de la nivelul membrelor superioare şi inferioare cu toate ramurile lor (ex. Artroze – gonartroze, coxartroze, osteoartrite, artrite reumatoide).

Totodată sunt aduse îmbunătăţiri şi asupra altor sisteme, nu numai cel osos sau muscular, cum ar fi cel endocrin: regelază ciclul menstrual precum și funcțiile tiroidei, hipofizei și suprarenalelor. Această procedura este recomandată şi în cazul afecţiunilor circulatorii ca hipo şi hipertensiune.

Toate aceste proceduri nechirurgicale pentru tratarea durerilor cauzate de hernia de disc sunt recomandate în cadrul unui program de tratament personalizat, de către unul din medicii noștri specializați pe recuperare medicală, în cadrul consultului medical inițial.

Pentru programări în Centrul LITherapy puteți suna la: 0724.434.998.

hernie de disc, hernie disc, hernie discala, tratament hernie de disc, tratament hernie discala, tratament hernie disc, tratament hernie de disc bucuresti, tratament hernie discala bucuresti, tratament hernie disc bucuresti, tratare hernie de disc, tratare hernie discala, tratare hernie disc, tratare hernie de disc bucuresti, tratare hernie discala bucuresti, tratare hernie disc bucuresti, tratament hernie de disc fara operatie, tratament hernie discala fara operatie, tratament hernie disc fara operatie, tratament hernie de disc fara operatie bucuresti, tratament hernie discala fara operatie bucuresti, tratament hernie disc fara operatie bucuresti, tratament hernie de disc sector 2, tratare hernie de disc sector 2, tratament hernie discala sector 2, tratament hernie disc sector 2

Recuperare Medicală prin Proceduri Nechirurgicale

Recuperarea medicală vizează pacientul cu suferințe ale aparatului locomotor, dar și persoana sănătoasă expusă unor riscuri de a dezvolta anumite suferințe.

Deterioararea în cadrul bolilor reumatismale, posturilor incorecte, contracturilor musculare, sedentarismul pot fi controlate prin scheme terapeutice care combină proceduri de:

    • Decompresie Vertebrală la Cald cu Infraroșu;

    • Miostimulare Curenți AL-TENS;

    • Reflexoterapie pe Bioheart;

    • Kinetoterapie / Gimnastică Medicală de Recuperare;

    • Yumeiho / Mobilizare Osteo-Articulară.

Recuperarea medicală prin aceste proceduri terapeutice vizează:

În cadrul Decompresiei Vertebrale la Cald cu Infraroșu:

    • elongația mecanică fină a coloanei vertebrale și presopunctura punctiformă;

    • masarea spatelui și eliminarea durerii;

    • relaxarea mușchilor paravertebrali;

În cadrul Miostimulării cu Curenți AL-TENS:

    • descompunerea depunerilor de grăsime;

    • antrenarea și tonifierea mușchilor abdominali;

    • relaxarea musculaturii paravertebrale;

    • îmbunătățirea peristalticii intestinale;

    • înlăturarea constipațiilor, eliminarea toxinelor;

În cadrul Reflexoterapiei pe Bioheart:

    • tratarea durerilor de spate;

    • îmbunătățirea circulației sanguine și a sistemului endocrin;

    • inducerea stării de relaxare;

În cadrul Kinetoterapiei / Gimnasticii Medicale de Recuperare:

    • ședintă individualizată cu scopul tratării suferințelor, dar și prevenirii acestora;

    • dureri de spate, articulare, musculare și de membre;

    • afecțiuni neurologice.

În cadrul Yumeiho / Mobilizării Osteo-Articulare:

    • ameliorarea / eliminarea durerilor de spate;

    • recuperarea după imobilizări prelungite;

    • eliminarea tulburărilor provocate de stres;

    • redresarea tulburărilor de statică și dinamică ale aparatului locomotor.

Afecțiuni ce pot fi tratate cu ajutorul acestor proceduri nechirurgicale:

  • Afectiuni ale coloanei vertebrale: scolioza, osteofitoza, cifoza, hiperlordoza, lombosciatica, spondiloza, spondilartrita, spondilita, discopatia și hernia de disc (chiar și hernia de disc operată – după minimum 1 an de la intervenție);

  • Afecțiuni articulare: luxații, entorse, microfisuri ale tendoanelor, ligamentelor și meniscului, gonartroza și coxartroza;

  • Reumatismul.

Pentru programări în Centrul LITherapy puteți suna la: 0724.434.998.

Decompresia Vertebrală la Cald cu Infraroșu în tratarea Discopatiei Lombare

Tematică Kt. Dan Antonescu, specializare Kinetoterapeut. Facultatea de Kinetoterapie a Universității de Educație Fizică și Sport. Master în Remodelare Corporală și Nutriție în cadrul aceleași instituții.

Discopatia lombară este o afecțiune caracterizată prin deteriorarea discurilor intervertebrale din regiunea inferioară a coloanei vertebrale. Ea apare în urma suprasolicitării extreme și repetate a coloanei vertebrale, pe fondul tonusului muscular scăzut, sedentarismului sau obezității.

De ce apare discopatia lombară?

Discul intervertebral este o structură cartilaginoasă, în interiorul căreia se găsește o substanță de consistența unui gel, numită nucleu pulpos. Aceasta este înconjurată de o capsulă fibroasă sau inel fibros. Discurile intervertebrale sunt ținute fix, la locul lor, cu ajutorul mușchilor paravertebrali și a doua ligamente foarte puternice:

  • ligamentul anterior longitudinal; 
  • ligamentul longitudinal posterior.

Deteriorarea discurilor intervertebrale apare inevitabil odată cu înaintarea în vârstă, dar se manifestă și în cadrul populației tinere active.

 

Printre cele mai comune cauze ale discopatiei lombare la tineri se numără:

  • sedentarismul;
  • ridicarea greutăților în poziții incorecte; 
  • obezitatea.

Ridicarea unor greutăți, de exemplu, poate provoca mici leziuni la nivelul coloanei lombare, mai ales dacă nu e încălzită musculatura suficient înainte să depui efort.

Lipsa de mișcare duce în timp la diminuarea tonusului muscular. Când mușchii sunt slăbiți, coloana nu mai poate fi susținută eficient, iar presiunea exercitată asupra ei duce la:

  • deteriorarea discurilor intervertebrale;
  • apropierea vertebrelor; 
  • comprimarea nervilor spinali.

Așa apare durerea în zona lombară. De multe ori, durerea se lasă pe picior sau iradiaza în abdomen, intensificându-se ori de câte ori îți miști coloana.

Cauze și simptome ale discopatiei lombare

Cel mai frecvent simptom al discopatiei lombare este durerea acută, provocată de deplasarea discurilor intervertebrale în lateral. Durerea apare la nivelul regiunii lombare și poate afecta inclusiv mersul. Discopatia poate să apară în urma unei traume sau mișcări bruște, dar și ca urmare a unei poziții incorecte a corpului, menținută mult timp.

De obicei însă, discopatia lombară se manifestă treptat. Durerea apare și dispare dacă vă odihniti, reapărând însă în momentul în care tușiti sau strănutați, ca urmare a creșterii presiunii asupra coloanei. Mobilitatea coloanei scade și poate să apară scolioza (adică o curbare anormală a coloanei). Mușchii din jurul coloanei vor deveni rigizi și dureroși. De asemenea, este posibil să simțiți furnicături sau amorțeală în zona lombară.

Cum ajută Decompresia la Cald cu Infraroșu în tratarea discopatiilor lombare?

  • alinierea și asezarea coloanei vertebrale în poziția fiziologică;
  • îmbunătățirea posturii corporale;
  • relaxarea mușchilor spinali;
  • creșterea elasticității muschilor paravertebrali (spinali).

De elasticitatea mușchilor paravertebrali (spinali) depinde într-o proporție foarte mare sănătatea și mobilitatea coloanei vertebrale. După un număr de ședințe de Decompresie Vertebrală la Cald cu Infraroșu corsetul muscular își recapătă tonusul. Vertebrele deviate revin la poziția fiziologică. Ședințele de întreținere apoi mențin coloana vertebrală în poziția anatomică corectă.

Întinderea și alinierea coloanei vertebrale permite restabilirea căii de transmitere a impulsurilor nervoase de la creier către organele interne și țesuturi. Aceasta acțiune conduce la însănătoșirea organelor interne. În rezultat, își revine întregul organism.

Diferite motive conduc în timp la uzura cartilajelor intervertebrale (devin mai subțiri) și la stratificarea acestora. În rezultat, apar dureri, se diminuază mobilitatea coloanei și se produc blocaje nervoase. Toate acestea conduc la afectarea organelor interne.

Decompresia Vertebrală la Cald cu Infraroșu efectuază o mișcare de elongație mecanică fină a coloanei, spațiind ușor vertebrele între ele. Se crează astfel condiții pentru refacerea discurilor intervertebrale. Infraroșul emis de mecanismul dispozitivului de decompresie are rol în accelerarea procesului de regenerare celulară. Contribuie astfel la refacerea discurilor intervertebrale și respectiv la prevenirea degradării lor ulterioare.

Pentru a beneficia de un Program de Tratament adecvat pentru Discopatia Lombară puteți veni la un prim consult medical de specialitate în cadrul Centrului LITherapy.

Pentru programări puteți suna la: 0724.434.998.

Dureri de spate, Dureri lombare, Discopatie lombara, Tratament dureri de spate, Tratament dureri de spate bucuresti, Tratament dureri spate, Tratament dureri spate bucuresti, Tratament dureri lombare, Tratament dureri lombare bucuresti, Tratament discopatie lombara, Tratament discopatie lombara bucuresti, Elongatie, Decompresie vertebrala, Tratament cu elongatii, Tratament cu decompresie vertebrala, Elongatii bucuresti, Tratament cu elongatii bucuresti, Tratament cu decompresie vertebrala bucuresti

Contact

Centrul LITherapy | Parcul Circului
Zambilelor 9, Interfon 03C, Sector 2, București (zona Parcul Circului – Lacul Tei)
0724.434.998

Centrul LITherapy | Bucureștii Noi
Complex Metropolis, Telega 6, Interfon 4, Sector 1, București (zona Podul Constanța)
0725.935.566

office@litherapy.ro
www.litherapy.ro

Program de lucru

Luni – Vineri
9.00 – 13.00
14.00 – 19.00

Social Share